Beyond the Black – Lost in Forever

Uneori o formație atrage mai mult prin exterior. Picioarele Elizei Ryd au contribuit serios la succesul trupei Amaranthe. Costumațiile celor de la Lordi i-au mobilizat la vot pe haterii concursului Eurovision. Slipknot nu cred că avea atâția fani dacă era preferată altă metodă de expunere vizuală în locul măștilor celebre. Alteori, dimpotrivă; ce se întâmplă în afara muzicii propriu-zise poate îndeparta. A se vedea cazul Nightwish. Tuomas Holopainen și Jukka Nevalainen au supărat destui oameni după scandalurile avute cu Tarja și Anette Olzon.

Beyond the Black, grupul despre care am ales să scriu acum, se înscrie în ambele categorii. Poate că tocmai acest oximoron m-a determinat să le acord o atenție deosebită artiștilor din Mannheim, Germania. De fapt, artistei, căci lucrurile se învârt în jurul lui Jennifer Haben, solista vocală a formației. Ea este atât laitmotivul trupei, cât și al rândurilor de față.

 

Încântat de cunoștință și nu prea

Cu Beyond the Black m-am întâlnit accidental. Căutam niște chestii legate de Vivaldi Metal Project, când am dat peste concertul Rock Meets Classic (Wacken 2015), adică un alt moment de egocentrism marca Matt Sinner. Începutul show-ului cu pricina mi-a captat atenția pentru că pe scenă se afla o tipă interesantă pe care n-o mai văzusem și ascultasem până atunci: Jennifer Haben. Apoi am desoperit că aceasta face parte dintr-o trupă de sine stătătoare, așa că am zis să văd mai exact care-i treaba.

Am început aventura Beyond the Black prin a asculta cele două albume de studio (Songs of Love and Death și Lost in Forever). Pentru cineva care are mari pretenții de la stilul symphonic metal, chiar și ăla mai poppish, ambele producții nu oferă pasaje ieșite din comun, însă conțin elemente ce le diferențiază de masa amorfă prezentă în genul respectiv. Le voi specifica mai târziu. Acum mă rezum să sublinez că primul contact avut cu muzica BtB mi-a relevat o dimensiune dincolo de zâmbetul angelic al domnișoarei Haben.

Până aici toate au fost bune și frumoase. Începusem chiar să memorez refrenele pieselor In the shadows și Forget my name. Dar cum am obiceiul să mă documentez ceva mai mult în legătură cu un artist/grup atunci când acesta nu-mi displace, bineînțeles că a apărut alteritatea. Astfel am descoperit cu surprindere că structura trupei a fost modificată din temelii între primul și al doilea material. Statornică e doar Jennifer. Bizareria s-a transformat într-o ușoară dezamăgire atunci când am citit prin presa de specialitate și pe diverse forumuri despre motivele care au cauzat schimbarea substanțială de componență. Printre ele, cel mai însemnat mi s-a părut referirea la amorul propriu de care suferă solista formației. Zâmbetul menționat mai sus ascunde și alte sfere întunecate.

O trupă de plastic

Utilizatorul Kluseba apelează la o figură de stil incitantă cu ocazia unui review făcut discului Lost in Forever pe biblioteca virtuală metal-archives.com. După ce scoate în evidență problemele existente în spatele cortinei, acesta ajunge la concluzia că Beyond the Black este ”a commercial plastic product”. Verdictul său se bazează în principal pe următoarele argumente:

  1. Felul dictatorial în care Jennifer Haben s-a descotorosit foștii colegi

Singurul comentariul pe care ea l-a făcut după despărțirea de muzicienii ce chipurile au insoțit-o pe primul disc a fost că Beyond the Black este copilul ei și doar al ei. Pardon?

2. Numărul mare de staruri prezent pe albumele unei trupe debutante

Oricum am privi lucrurile, pare cel puțin ciudat ca o fătucă de 19-20 de ani să intre în lumea rockului alături de nume precum Sascha Paeth, Rick Altzi, Michael Rodenberg, Amanda Somerville, Herbie Langhans etc. Se presupune că trebuie să muncești puțin ca să poti cânta alături de aceștia. Ei bine, teoria asta nu se aplică și-n cazul de față. Jennifer a avut de la începutul începutului parte de o susținere care ridică semne de întrebare. Iau în considerare și prezența aparent stranie la concertul amintit. Pe scena cu pricina au mai urcat figuri titanice precum Dee Snider sau Michael Kiske. Dacă luăm în calcul doar faptul că realizările notabile ale lui Jennifer până la reprezentația respectivă au fost un singur album și activitatea de la Disneychannel (da, fata noastră e un soi de Miley Cyrus a metalului), atunci putem conchide că asistăm la o strategie de marketing îndoielnică.

3. Ipocrizia de pe coperta albumului Lost in Forever

A doua producție Beyond the Black vine cu un cover ce sugerează existența unei găști solide. Una care s-a strâns natural pentru a găsi o modalitate de exprimare prin intermediul artei. Însă evenimentele petrecute cu puțin timp înainte denota o realitate cu mult diferită.

Mai sunt și alte aspecte care-l determină pe Kluseba să fie dur la adresa conceptului Beyond the Black, însă cred că acestea sunt cele mai importante. Așadar, conform opiniei sale, avem de-a face cu un exemplu tipic de capitalism agresiv și cu o manifestare vizibilă a cultului personalității.

Muzica transcende?

…dar tot Klauseba se grăbește să adauge că strict din punct de vedere muzical, Beyond the Black reușeste prin intermediul sonorităților de pe Lost in Forever să intre în categoria trupelor bune de symphonic/gothic/pop metal. Rezonez!

Beyond the Black este Within Temptation cu miros de Evanescence. Culmea, în sensul bun. De la olandezi ia fazele metal inspirate, iar de la americani atmosfera. Și plusează! Îndrăznesc să spun că, macăr pe Lost in Forever, oferă o plurivalență superioară. Episoadele progresive, combinate cu aptitudinea lui Jennifer de a transmite mesajul pieselor, fac ca acest produs german să fie mai greu perisabil; ignorarea prezumtivelor coduri morale poate câteodată să surprindă plăcut. Apropo de paradoxuri…

Beyond the Black. Dincolo de Negru. Însăși denumirea trupei parcă vrea să avertizeze. Întâi că muzica nu trebuie aruncată la coș din cauza laturii întunecate a naturii umane, apoi că frumusețea exterioară poate fi înșelătoare.

P.S.: Îmi pare foarte rău că nu am reușit să ajung la concertul Beyond the Black susținut la Sibiu cu ocazia festivalului Artmania. Din păcate, alte probleme personale m-au împiedicat să fac deplasarea, cu toate că planuisem să nu-i ratez. Sper că vor mai veni. Sau, mai bine spus, că va mai veni. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s