Libertatea piraților

”Sunt pirat, deci sunt liber!” – Monkey D. Luffy

Strong and proud the cruise, black banner at the top
The spoondrift hits the bow, they round the reefs and rocks
The voice of freedom whispers in the rushing wind
They roam the raging sea on their gliding wings – Running Wild

În urmă cu câțiva ani m-am contrat destul de tare cu unul dintre profesorii mei de la filosofie. El susținea că nu există libertatea absolută, tânărul meu sistem de valori i se opunea. Astăzi îmi dau seama că greșeam. Fie doar și pentru că… nevoi fiziologice, cum zicea Maslow. Însă putem fi liberi în nuanțe, contexte și raportări.

Running Wild

Apărută în Hamburg, Germania, formația condusă de Rolf Kasparek (chitară și voce) își are rădăcinile tocmai la sfârșitul anilor `70. Între timp a devenit foarte influentă, punând totodată bazele unui subgen: Pirate Metal.

Kasparek vede în pirați personificarea libertății. Artificiul său nu este exagerat dacă ne gândim că adevărații hoți de pe ape, cel puțin oficial, nu țin cont de vreo lege sau cutume sociale. Sunt persoanele care supraviețuiesc printr-o rebeliune extremă. Running Wild doar la această tipologie se raportează, făra a glorifica în vreun fel actele reprobabile din realitate, ba dimpotrivă, răsturnând lucrurile pe modelul Nietzsche-Dyonisus.

Dar Running Wild nu este o trupa unidimensională. ”Pirateria” e definitorie, însă fără abuzuri. Subiectele tratate, de la albumul Under Jolly Roger încoace, acoperă o sferă mai mare. A fi Pirate Metal nu înseamnă a cânta obsesiv despre căpitanul Morgan, comori sau băieți cu o secure (cârlig?) în loc de mână. Nici despre sânii udați de bere – rom, gin și alte lichide Alestormiste – ai descendentelor Annei Bonny. A fi Pirate Metal, pentru compozitori de calibrul lui Kaspaerk, înseamnă a găsi subtila formulă, aproape matematică, prin care muzica în sine să fie pirățească. În riff-urile și lead-urile Running Wild se simte mirosul mării și se vede cum flutură steagul pe catarg, chiar dacă versurile vorbesc despre atrocitățile comise de Biserica Creștină, mizeria care deseori este livrată la TV sau impactul negativ al omului asupra naturii. Instrumentalul este cel care reușește să facă din nonconformismul piraților un simbol al libertății ca stindard al binelui.

Their power’s built by lies and flying high on evil’s wing
The dark side was exposed by the old Seadog at the Black Hand Inn


One Piece

Cred că producțiile animate au potențialul să devină arta supremă modernă întrucât cuprind armonios numeroase forme de expresie: pictură/grafică, teatru de tip radiofonic, muzică,  literatură etc. Mai ales cele japoneze.

Animeurile la rândul lor se împart în mai multe categorii. Ca în oricare alt meșteșug. Avem cunoscutele shonen, dar și creații istorice, romance, drama, de comedie sau extraordinarele thrillere psihologice din care remarc Monster și Death Note. Există chiar și benzi desenate porno. De toate pentru toți. Acum am extras ceva din prima categorie; One Piece, animeul al cărui manga deține primul loc în topul vânzărilor (peste 400 de milioane de copii).

The Anime Man, un youtuber cu sânge japonez, spune într-un video că o privire atentă asupra particularităților țării sale de origine duce la concluzia: ”what the f…k is this?”. Vorbele sale vizau indivizii care greșit asociază cultura niponă cu noblețea și spiritul liber al eroilor din animeuri. Are dreptate. Arta în cauză nu este o prelungire a realității, ci un protest la adresa ei. Luffy, Naruto sau Yusuke Urameshi reprezintă însăși antiteza societății japoneze per ansamblul ei, de la shogunat și până astăzi.

Mai mult, pasajele istorice nu sunt nici ele atât de glorioase pe cât s-ar crede. Perioada samurailor este una însângerată. Da, costumele sunt drăguțe, nimic de obiectat. Însă cam atât. Personal, nu văd unde e măreția în uciderea persoanelor de rang inferior doar pentru a testa ascuțișul unei săbii. Lucrurile aveau să rămână degradante și secole mai târziu. Mă refer în special la violurile în masă pe care soldații japonezi, băieți ”din popor” pe care-i deplângem azi pentru că au fost trimiși cu forța pe front, le-au făcut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la industria porno care este a doua cea mai dezvoltată din lume (unele statistici spun ca o japoneză din 50 a acceptat să fie filmată făcând sex pentru bani) sau la demența crimei organizate de tip Yakuza.

Așadar, vestita onoare niponă e vădit mistificată. Chiar ipocrită. Hiperbolei se adaugă și mentalitatea specifică. Sistemul educațional japonez promovează chipurile modestia și solemnitatea. Teoretic sună bine. Practica-i problema. În fapt se cultivă agresiv cultul muncii și obediența. Rezultă asasinarea personalităților mai puternice. Iar robotizarea niponă se manifestă pe toate planurile. Nu întâmplător tot mai mulți copii suferă de depresie, rata suicidului juvenil crescând alarmant în ultimii ani.

Cu toate astea, japonezii au dezvoltat și o rezistență față de ei înșiși. Senzația mea e că azi vor și nu vor să se desprindă de spoială. Mai bine spus, vor, dar nu mai pot. Detaliile aberante fac parte deja din structura lor. Peisajul în care trăiesc le oferă libertate cu pipeta. Astfel că-și urlă rebeliunea și frustrarea prin intermediul artei. Așa au apărut trupe precum X Japan. Fix așa s-au născut și personajele animate care luptă în numele dreptății. Exponenți ai marilor virtuți morale, acești Iisuși Hristoși desenați nu au mania descălțatului la intrarea în casă, râgâie, nu se apleacă scrupulos până la pământ, nu refuză concediul și nu divizinează curățenia de pe podea. Ei sunt tot ce nu e japonezul de ieri și de azi. Și totuși e mai bun. 

Seria One Piece procedează întocmai precum formația Running Wild. Imaginea piraților este adaptată nevoilor artistice. Cu ajutorul ei se lovește în multe dintre neajunsurile societății: corupția la nivel înalt, imoralitatea, ignoranța, preconcepțiile și sclavia (sub diverse forme).

Uniți printr-o prietenie transcedentală, nonconformiștii membri ai echipajului din centrul acțiunii (Mugiwara Kaizoku, adică Pirații Pălăriei de Paie) salvează, eliberează, dau speranțe. Intervin acolo unde sistemul a eșuat. Statutul neconvențional le permite să acționeze categoric în cazuri tabu. Ei redefinesc natura piraților și o îndreptă către ce n-ar fi trebuit să fie. Totul sub simbolul libertății dat de steagul ce reprezintă un craniu cu o pălărie.

Venerable scoundrels, no blood on our hands
Our engagements are tough, but only for defence
Coming through the waves to free all the captives
Boarding the vessels, we know all the tactics


Rock’n’Gomu Gomu No

Asocierile pe care le fac între One Piece și Running Wild nu se condensează doar în postura libertății, ci au și o latură mai directă. Câteva exemple:

Sanji & Marooned

Naufragiul naște drame. Mai ales dacă supraviețuirea te găsește pe o insulă săracă în resurse. Viața personajului Sanji a fost marcată în copilărie de un astfel de moment. Alegerile lui ulterioare aveau să fie consecința spectrului imediat al morții prin înfometare: profesează ca bucătar, funcție vitală pe care o va îndeplini în cadrul echipajului-erou, având ca deviză ajutarea oricărei persoane care suferă din cauza lipsei de mâncare; fie prieten, fie dușman. Caracterul specific al resemnării, disperării și frustrării unui eșuat în mijlocul apelor este și tema piesei Marooned.


Războiul de la Marineford & Blazon Stone

Guvernul Lumii este organizația politică, administrativă, legislativă și militară din One Piece care se presupune că funcționează în numele justiției și adevărului, contrară echipajelor de pirați și Armatei Revoluționare. Dar, la fel ca-n realitate, metodele autorității nu respectă la virgula fișa postului. Uneori se află chiar în opoziție cu scopul ipotetic. De aici rezultă abuzul de putere instituțional.

Povestea conflictului petrecut în inima sediului central al marinilor are ca subiect principal execuția unui pirat. Publică, pentru a oferi spectacol omului de rând (sună cunoscut?), și abuzivă, motivele condamnării sale la moarte sfidând rațiunea. Nedreptatea nu-i lasă indiferenți pe camarazii lui. Aceștia organizează o flotă care pornește la luptă în numele unor valori fundamentale. Pirații pierd războiul, multe căpetenii sunt omorâte, dar rămâne puterea exemplului. Ce compoziție muzicală poate descrie mai bine evenimentul dacă nu Blazon Stone?

Born-free we’re still sailing the seven stormy seas
No-one will force us to our knees
Corruption, hate and treason are the evils we must fight
United we will stand the night


Skypiea, Fishman Island & Riding the Storm

Aventurile lui Luffy și compania au loc cu precădere în locația-scenă Grand Line, o zonă imaginară similară cu Ecuatorul. Acolo navigarea se face cu dificultate din cauza vremii imprevizibile și manifestării anormale ai polilor magnetici. Printre altele. Lucrurile se complică sumplimentar dacă destinația e o insulă din ceruri sau una situată mult sub ape. Tărâmurile izolate n-ar fi așa fără existența marilor obstacole în drumul către ele. Mai ales cele naturale. Privind la indicațiile drăguței navigatoare Nami n-am avut cum să nu-mi amintesc de imnul anti-furtună Riding the Storm.

Breaking the waves, a ride on the wild raging sea
Playing with fortune, oh, what a lust to be free
Flashlights and thunder, the pattering rain on the hull
From a stormy horizon we get our course: The cry of freedom


Port Royal

Închei capitolul ăsta cu un AMV. N-am fost, nu sunt și probabil nu voi fi singurul care unește linii între Running Wild și One Piece. Din fericire! Cu altă ocazie poate am să scriu ceva și despre José de Espronceda, La canción del Pirata, Tierra Santa și Nico Robin.


Ready for Boarding! Ikuzo yarodomo!

Muzica metal îi datorează foarte multe lui Rolf Kasparek. Liderul trupei Running Wild nu doar că a contribuit substanțial la dezvoltarea ei, dar a și ținut-o la suprafață în complicatele momente din anii `90. Mai mult, el a reprezentat întotdeauna prototipul persoanei fidele idealurilor artistice în detrimentul banilor câștigați oricum. Nu și-a ridicat niciodata fusta la modul Metallica. Faptul că nu a compus nici măcar o baladă în aproape 40 de ani de carieră, alegere bazată pe dorința rămânerii în afara posturilor comerciale de radio, pare extrem. Nu cred că e. Expresia „nici albă, nici neagră” se vrea astăzi o virtute. Totuși, apropierea prea intenționată de gri riscă să creeze doar iluzii. Pentru libertate nu te bați cu perne, ci cu determinarea (pozitivă) a echipajului de pe navele Going Merry și Thousand Sunny.

Running Wild. One Piece. Temeiuri pentru atât de necesara adevărată introspecție.


P.S.: Stie cineva ce s-a întâmplat cu flota României?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s