În luptă cu destinul

Hades xiphos, Eleuseus, ho ton phobos se Thanatos 
Monos lykos, Eleuseus, forte Hellenes gia Thanatos

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția 2009, cuvântul destin este definit astfel: ”forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate”.

Si cum sentimentul injustiției naște monștri, credințele de felul ăsta continuă să atragă, oricât de ridicol ar părea pentru secolul în care trăim.

Mulți oameni încearcă să găsească în exterior justificarea propriilor limite. Probabil pentru că, vorba lui Cristian Tudor Popescu (pe vremea când încă era lucid), doare prea tare adevărata introspecție. De asemenea, startul nefavorabil sau traumele deseori îl nasc pe frustratul De Ce?. Iar răspunsurile din afara rațiunii par mai seducătoare prin natura accesibilă. Mâinile Nevăzute se cred, nu se cercetează.

Nu sunt în măsură să cântăresc îndreptățirea indivizilor prinși în iluziile oracolelor, fie că acestea se manifestă prin Papa, Patriarhul Daniel, Maria Câmpina, Voropchievici sau Minerva. Suferința/mediul pot duce omul pe tot soiul de căi. Însă cred că liberul arbitru din interiorul societății umane, atât individual, cât și colectiv, este cel responsabil pentru multe dintre evitabilele inegalități. Medicina are capacitatea de a rezolva restul cazurilor.

Privind în urmă și în jurul nostru se observă alimentarea constantă, voită!, a diferențelor nedrepte. Câteva efecte sunt egoismul, dorința de răzbunare și proasta interpretare a depășirii condiției. O durere care duce la alta în majoritatea situațiilor; un cerc aparent nesfârșit. Competiția germinează progres, dar ea s-ar putea desfășura ceva mai empatic. Nu doar în virtutea vieții de aici, ci și luând în calcul generațiile nenăscute. Să nu creadă cineva că Ion Iliescu este așa cum este fără ca nimeni de dinainte să n-aibă vreo vină.

Singurul implacabil pe care îl consider valid în cazul de față, cel puțin momentan, este moartea. Dacă privim destinul din perspectiva asta, atunci îi putem da o nuanță veridică. Dar nici măcar vremelnicia nu scuză reprobabilitatea. Altfel am putea foarte bine să ne sinucidem cu toții sau să anulăm toate contractele sociale.

Despre problema relației cauză-efect ne vorbește pe larg și Iliada lui (cică) Homer, epopee ce stă la baza albumului Sound Horizon – 6th Story – Moira. Că aici rămăsesem.


Mai întâi, câteva cifre.

Moira a penetrat podiumul topului Oricon cu peste 45.000 de copii vândute în prima săptămână. Acest al treilea produs vast Sound Horizon beneficiează de contribuția multor muzicieni: 60 de instrumentiști și 24 de voci. Având o durată ce măsoară peste o oră, albumul este în fapt o singură piesă, împărțită subtil pentru limpezime. În fine, numărul personajelor ajunge la 30.

Iliada aplicată prin Sound Horizon

Modul în care s-a conceput Moira diferă puțin de precedentele materiale. Acum avem de-a face cu o cronologie bine definită. Temele își trag seva din mitologia, istoria și literatura Greciei Antice, mai exact din Iliada și Războiul Troian. Așadar, se cântă despre moarte, destin, răzbunare sau durere. Și, mai ales, despre ereditatea conflictului.

Pentru mine, două sunt momentele cheie în opera elenă amintită: 1. moartea lui Patrocle care îl determină pe Ahile să se reîntoarcă pe câmpul de luptă 2. accentul pus pe amărăciunea cauzată de uciderea lui Hector în dauna petrecerii din tabăra aheilor. Ambele episoade, laitmotiv al Moirei, îmi relevă bucla distructivă în care omenirea se tot zbate de mii de ani.

Sigur că tragedia greacă este pompoasă, piperată cu figuri și peripeții sublime, fantastice. Că așa-i în literatura veche de ouzo. Dar elementele esențiale nu sunt specifice vreunei dimensiuni îndepărtate omului. De altfel, înșiși zeii sunt doar simboluri. Revo, creierul din spatele pieselor Sound Horizon, a declarat într-un interviu că mesajul discului Moira poate avea zeci de interpretări valabile, întocmai precum poemele homeriene. Eu cred că de dragul maximizării fericirii, ca să fie și nenea Mill împăcat, ar trebui extras doar învederatul crud. Apoi, pe cât posibil, aplicată contra. De la cel mai înalt nivel instituțional până la mărunțime. Unelte avem căcălău.

N-am să povestesc fiecare adaptare în parte. O sinteză poate fi găsită aici și aici. Semnalez doar încorporarea contemporaneității la care apelează Revo pentru a reliefa năravurile și cicatricile ca perpetuu nutrieți ai mâhnirii. Perfer să nu comentez de ce scopul se vrea a fi atins prin intermediul ideii de miliardar rus; poate se trezesc ultrașii echipei de fotbal Chelsea Londra să mă acuze de antisemitism.

Un ultim aspect legat de versuri pe care vreau să-l menționez constă în limbile utilizate. Bineînțeles că japoneza-i preponderentă, dar există destule inserții venite de pe alte meleaguri. Pe Roman, spre bucuria mea, am întâlnit franceza. Împrejurările de pe Moira adaugă armonios limba greacă și puțină rusă. Dar, din păcate, sunt prezente și bucăți narative în engleză. Le găsesc cam nepotrivite în context, chiar dacă execuția e adecvată. Amestectul de patru graiuri mi se pare câteodată exagerat.

(Pentru ușurință, am atașat la sfârșitul articolului un document care conține traducerile și notele explicative în engleză. Meritul original aparține siteului http://www.animelyrics.com).


Mi-au trebuit câteva ore bune pentru a găsi un punct de pornire în vederea descrierii muzicii propriu-zise. De teamă să nu repet ce am scris in articolele precedente. Până la urmă am găsit soluția într-un alt review care evidenția îndrăzneața diversitate prezentă pe Moira, realizând că melodiile postate mai sus sunt și primele de pe CD. Iar ele au un sound atât de diferit încât redau ambianța generală mult mai bine decât aș putea s-o fac eu. Revo & co. apelează la o gamă variată de genuri și subgenuri (am numărat 21 după primele ascultări; poate că trebuia să trec și aritmetica asta în paragraful destinat cifrelor). O analiză punctuală ar fi utopică. De la gothic/progresiv/doom metal până la jazz, j-pop, folk sau reggae, Sound Horizon furnizează de toate pentru toți, luând foarte în serios baza de operă pe care s-a clădit proiectul încă de la bun început.

Pe Moira găsesc puține momente superfluu. Firește că nu totul este ireproșabil. Din timp în timp mai apar faze deranjante – de la Bach încoace tot apar, așa că nu-i sfârșitul lumii-. Asta dacă luăm fragment cu fragment. Totalitatea, însă, pune la dispoziția ascultătorului o doză însemnată de coerență. Atât doar că mi-ar fi plăcut să găsesc mai des faze heavy ca-n apogeu. Cei care preferă sonorități de tip Rhapsody, Manowar sau Stratovarius sunt convins că vor găsi motive de satisfacție în acel interval.

 

Am… credința că omenirea va ajunge să-l repudieze chiar și pe simpaticul-rebel Thanatos. La propriu. Cu condiția să învețe din marea experiență. Până atunci, dacă singura egalitate supremă sunt viermii care ne manancă, dacă tot ne ducem Dracului, măcar putem avea bunul simț, ca ființe raționale, s-o înjurăm abitir pe Moira în timpul vieții. Porcii nu-și permit luxul ăsta. Nici Voropchievici.


6th Story – Moira poate fi downloadat aici

Versuri, traduceri și note explicative

Un gând despre „În luptă cu destinul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s