Metalium – As One – Chapter Four

Trupa germană Metalium a devenit mai cunoscută în Romania datorită colaborării dintre Ovidiu Ioncu ”Kempes” (ex-Cargo) și chitaristul Matthias Lange în cadrul proiectului Rezident Ex. Cei care au fost părtași la generația Hammerfall, dar care nu s-au rezumat la ciocane justițiare, dragoni sau Operațiunea Overlord cântată cu gura până la urechi, știau înainte de asocierea amintită că în orașul Hamburg exista o altă nouă trupă interesantă de (să-i spunem generic) power metal. Mă număr printre ei. Din păcate, Metalium și-a încetat activitatea undeva prin 2011 (nici Rezident Ex în formulă inițială n-a făcut prea mulți purici), lăsând totuși în urmă câteva lecții despre cum se poate aborda un stil muzical fără a-l duce complet în ridicol. Și patru albume cap-coadă agreabile. Pe unul dintre acestea îl voi detalia în continuare.

Contacul cu Metalium l-am luat acum vreo 15 ani prin intermediul unor compilații tribut. Bineînțeles, discurile respective îi aveau în centrul atenției pe concetățenii de la Helloween. Coverul interpretat a fost Ride the Sky, iar primele audiții mi-au dat senzația că sună mai bine decât originalul. De altfel, vocea Metalium, Henning Basse, avea mai târziu să-l substituie pe Kai Hansen într-un turneu Gamma Ray, atunci când tatăl piesei în cauză se confrunta cu probleme medicale. Așa m-am întâlnit cu As One, un disc suprinzător în contextul alienării heavy poweristice de secol 21.

La prima vedere s-ar putea concluziona că Metalium – As One e alt material specific unei anumite zone a rock-ului. Sens peiorativ. Denumirea albumului, numele pieselor (Warrior, Pain Crawls in the Night, Power Strikes the Earth), backgroundul teuton și chiar coperta – ok, recunosc, armura înjumătățită e totuși… privibilă; și Warcraft e jucabil – nu anunță nimic bun pentru ascultătorii cu orișice pretenții. Sau pentru tromboniști, mtviști, depinde. Dar aparențele câteodată înșală. Precum discursurile lui Cristian Diaconescu doar că invers.

Trei motive principale mă fac să cred că discul As One merită atenție. În ordine aleatorie:

  1. Vocea lui Henning Basse

Am văzut de curând un documentar la BBC Earth în care se explica posibilitatea reînvierii mamuților. Cică oamenii de știință au găsit metoda prin care ADN-ul prelevat din rămășițele înghețate descoperite în Arctica ar putea fi aplicat pe embrionul unui elefant modern, rezultând un hibrid cu aproape toate caracteristicile animalelor preistorice. Cam așa e și cu Basse. Dacă cineva ar fi vrut/putut să-i combine pe Rob Halford, Bruce Dickinson, Sebastian Bach sau Kevin DuBrow (ăsta a și murit între timp), atunci, probabil, ar fi rezultat (fostul) vocalist al trupei Metalium. Asta nu înseamnă că muzicianul german vrea să-și imite până la saturație precedesorii. Nu e Jørn Lande. Emană multă individualitate. Atât de multă încât după split-up a luat calea death metalului. Asta e. Alt mare talent ratat.

     2. Versurile

As One nu respectă la virgulă canoanele heavy/power metal, deși prologul ar putea da altă senzație. Metalium reușește (de data asta) să nu abuzeze de stereotipii.

Temele abordate apelează la mitologia Greciei Antice. Nu împing spre vreun susținut efort de gândire, dar sunt la obiect. Redau frumos câteva porțiuni din folclorul elen. Impresia pozitivă pe care mi-au lăsat-o poate are legătură și cu fondul Odin, Odin, Odin, Valhalla, Valhalla, Valhalla, Asgard, Asgard, Asgard… prea des întâlnit la trupele de profil.

      3. Hg

Există formații care pe tot parcursul carierei lor încearcă să-și atribuie un simbol. Unele, foarte puține, reușesc contopirea acestuia cu muzica, altele eșuează în toate privințele. Metalium cred că intră în prima categorie.

Prin unele cercuri se vorbește despre faptul că As One ar suferi la capitolul producție. Eu văd intenție în modalitatea imprimării. Dorința compozitorilor, manifestată încă din debut – Millennium Metal, Chapter One: ”drink the liquid called Metalium…” -, de a obține varianta rock pentru argentum vivum (mercur) întemeiază specificul trupei, deci și al albumului de față. Felul în care sună toate instrumentele îndeamnă ascultătorul la personificări. Acest truc n-ar fi fost posibil dacă înregistrările aveau presupuse calități superioare. Tocmai acele mici distorsiuni și încălecări (voite) dau o nouă dimensiune singurului metal lichid în condiții normale de temperatură și presiune, obținându-se subtil un simpatic pui de Painkiller.

Oricât de mult îmi displace, obișnuiesc să evidențiez și aspectele negative. Altfel persistă incompletudinea.

În primul rând, nu știu ce nevoie era de wild-card-ul acordat doamnei Saeko Kitamae. Cu toată dragostea ce-o port rock-ului nipon, chestie cred deja evidentă din articolele precedente, solista din Osaka pare mereu constipată, motiv pentru care piesa Find Out e în mare parte distrusă. Noroc că-i și Basse pe acolo.

În al doilea rând, îmi scapă rațiunea ce i-a determinat pe Lange & co. să împartă în trei Meaning of Light, Illuminated (Opus One) și Meaning of Light (Reprise). De fapt este o singură piesă. De ce să creezi neplăceri inutile? Trecerea de la un moment la altul aduce inevitabil sacadări enervante. Ca să nu mai vorbesc despre chinul download/upload. 😀

Închei cu piesa Athena. Am impresia că se putea dobândi mult mai mult. Citându-l pe Costi Mocanu: ”Ideea a fost bună, execuția a lăsat de dorit.”

Prima eră Metalium (Capitolele 1-4 cu apoteoza în As One) trebuie luată în calcul. Ea are capacitatea de a reevalua cutia lui tanti. Sau ce era pe fundul… ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s