Frumusețe în simplitate

”În materie estetică nu există „plăceri vinovate“, decît dacă eşti ipocrit, snob, sau prost. Gustul fiecăruia dintre noi poate avea, cu sau fără justificări, o cuprindere nelimitată, dincolo de criteriile „academice“ curente. Cînd îţi place ceva (o imagine, o melodie, un spectacol etc.) nu stai să te gîndeşti ce-o să zică lumea. Îţi place sau nu-ţi place. Iar dacă îţi place, nu e cazul să amesteci plăcerea cu psihanalizabile complexe de vinovăţie. […] Ce cred unii despre oamenii de cultură? Că stau de dimineaţa pînă seara în frac, cu mîna la tîmplă, rostind aforisme, citind Kant şi ascultînd Bach. Orice alt tip de „consum“ e un derapaj, o subterană stingheritoare, o „plăcere vinovată“. E ca şi cînd ai spune că dacă îţi plac icrele negre, e musai să nu te atingi niciodată de mititei, sau să o faci pe întuneric, deghizat, roşind de jenă. Împotriva acestei imagini bolînde despre frumuseţe şi despre spirit, declar, cu toată neruşinarea de care sînt capabil, că nu există incompatibilitate între Verdi şi Ionel Fernic, între Van Gogh şi Pârvu Mutu, între şampanie şi palincă. Şi că e stupid să te ruşinezi, dacă ai apetit şi organ pentru ambele.”

Vs.

”Nobody warned me that The Eurovision song contest had already begun!!!!! […] We broadcast from Hard FM to Black Metal. And you know what ? The last album of BATTLE BEAST „ALBUM OF THE MONTH”! But, please, let me say that I find this kind of music is nice for singing in the shower but not really to elevate the mind and the heart!

Primul fragment face parte dintr-un articol publicat de Andrei Pleșu în Dilema Veche. Al doilea citat vine de pe Youtube (secțiunea comentariilor anexată videoclipului Beast in Black – Blind and Frozen) și îi aparține utilizatorului Metal Arena. Ambele opinii îmi par corecte și greșite în același timp. Să explic.

Pleșu gândește sănătos atunci când protestează împotriva bolnavilor de elitism. În plus, îmi permit să adaug, stardardele supreme sunt, totuși, imperfecte. Apriorismul kantian are destule hibe. Modul în care se termină La Traviata și Rigoletto e cel puțin îndoielnic. Ca să nu mai zic că icrele negre au un gust de tot căcatul. Deci, cei care cred că Frumosul rezidă obligatoriu în arii restrânse nu doar că sunt ipocriți, snobi și proști, ci sunt și predispuși la infarct blagorodnic (parcă am auzit treaba asta la Liiceanu) în cazul reexaminării sistemului de valori pe care-l consideră absolut.

Dar! Textul său poate fi interpretat și în cheia ”totul e acceptabil”. Pentru că omul de cultură (ține morțiș să profileze de vreo trei ori că-i intelectual… poate a uitat, dracului, cineva; apropo de snobism) nu ne spune clar unde se află linia care delimitează mintea deschisă de cea pervertită. Exemplele ce indică subtil un anumit statut nu înlătură pericolul emiterii jumătăților de adevăr. La o adică, fan clubul Vali Vijelie ar putea, bazându-se pe cuvintele lui Pleșu, să ceară prezențe suplimentare ale maneliștilor pe scena Conservatorului. Iar dacă se confundă elasticitatea culturală cu înghițitul kitsch-ului (în varii forme, printre care și modernul corectitudine politică), oricum, oriunde, atunci putem fi siguri că avem de-a face cu ipocrizie, snobism și, mai ales, prostie.

Când l-am întrebat pe cel aflat în spatele nickname-ului Metal Arena (”Metal Arena” e, de fapt, un post de radio online) ce înțelege prin ”elevate the mind and the heart”, mi-a dat trei nume: Xanthochroid, Aquilus și Dream Theater.

Sunt de acord cu el în privința complexității oferite ca mostră de superioritate. Forțând un paralelism, Dream Theater e în rock cam ce e Kant în literatură.

Dar! Nu înseamnă că scrierile (mai) ușoare pot fi compatibile doar cu scăldușca. Animarea spiritului și manifestarea Frumuseții cunosc felurite ipostaze (nu și infinite). Din acest punct de vedere, Pleșu, probabil, ar declara că nu există incompatibilitate între Dream Theater și Beast in Black/Battle Beast.


Astfel, în locul sintagmei ”plăceri vinovate”, cu care mă întâlnesc deseori în lumea rock-ului (forumuri virtuale, rețele de socializare, cronici, șoapte pe la concerte etc.), și în locul ironiilor desconsideratoare (când împrejurările nu le cer), cred că mai potrivită ar fi formula ”frumusețe în simplitate”.

Îmi vin în minte o sumedenie de ”frumuseți simple”. Dar aleg doar două titulaturi japoneze, LiSA și Scandal (aflate undeva între j-pop, punk, hard rock, alternativ, garage și chiar power metal), plus două compoziții semnate Anton Kabanen, fondatorul trupei Battle Beast, actualmente liderul Beast in Black. Că tot se desfășoară zilele astea concursul Eurovision. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s